De la dieta daneză la dieta Rina: 5 Cure de slăbire faimoase

Cele mai vizualizate

Mapamondul e plin de diete faimoase. Presa din online și din offline, canalele social media se revarsă sub povara a zeci și sute de metode care promit slăbire. Iar unele chiar dau rezultate…

Milioane de persoane de pe toate continentele sunt obeze sau cel puțin supraponderale. Multe dintre acestea aleg dieta daneză, dieta Rina sau alte cure de slăbire similare. Tocmai pentru că obțin rezultate într-un timp relativ de scurt, care cu puțină grijă, se pot menține îndelung.

Cuprins:

Diete faimoase: daneză, Atkins, Rina, South Beach, Scarsdale

Pe lista următoare vei găsi nu doar dieta daneză, una dintre cele mai rigide metode de slăbire din toate timpurile. Alături de ea, la ”loc de cinste” se mai află dieta Rina, South Beach, Scarsdale și Atkins (ordinea este aleatoare):

Dieta South Beach

1. Dieta South Beach

Programul se bazează pe consumul limitat de carbohidrați, mai exact pe reducerea indicelui glicemic. Acest lucru nu înseamnă că exclude toate glucidele și lipidele, ci doar că pune accentul pe categorii superioare calitativ (carbohidrați complecși și grăsimi nesaturate).

La fel ca alte diete, prevede împărțirea în mai multe etape:

  • Faza de atac – Cu o durată medie de aproximativ 15 zile, constă în minimizarea consumului de carbohidrați, promițând o slăbire de 4-6 kilograme;
  • Faza de reintegrare – Fără să aibă o durată fixă, permite reintroducerea treptată a anumitor carbohidrați, însă slăbirea variază de la un individ la altul;
  • Faza de menținere – Cu o durată nelimitată, favorizează păstrarea rezultatelor, dar numai dacă se respectă anumite reguli și obiceiuri alimentare.
Dieta daneza de 13 zile

2. Dieta daneză

Cunoscătorii o știu și cu numele de dieta de 13 zile, regimul danez sau cura Daneză. Inițiată în capitala Danemarcei, descrie un plan alimentar deosebit de strict. Poate e cel mai rigid dintre toate curele de slăbire, deloc permisiv.

Succesul se datorează limitării caloriilor la 600 / zi, meniului fix și respectării unor reguli:

  • Permite doar anumite cantitati și tipuri de carne, de legume, de fructe și produse lactate;
  • Exclude orice fel de băuturi în afară de apă, ceai și cafea (acestea din urmă doar la micul dejun);
  • Acceptă doar preparate făcute în casă și produse de origine vegetală proaspete etc.

3. Dieta Scarsdale

Dieta garantează o scădere medie în greutate de 400-500 g/zi sau până la 7-10 kilograme în 2 săptămâni. Faima se datorează și simplității programului, bazat de fapt pe reducerea drastică a carbohidraților, în favoarea proteinelor.

Regimul are o durată totală de 4 săptămâni, împărțite în 2 faze distincte:

  • Faza de slăbire propriu-zisă – Se întinde pe durata a 14 zile (cu 1 zi mai mult decât dieta daneză). Prevede 1.000 calorii / zi, dintre care 34,5 % carbohidrați, 43 % proteine, 22,5 % lipide;
  • Faza de stabilizare – Durează tot 2 săptămâni, timp în care, deși există o anumită libertate în alegerea meniului, exclude legumele bogate în amidon, dulciurile și grăsimile.
Dieta Atkins

4. Dieta Atkins

Regimul a fost ideat în scopul controlării diabetului zaharat. Are ca punct de plecare conceptul că excesul de greutate nu se datorează alimentației prea calorice. Responsabilitatea cade în seama asimilării greșite a glucidelor utilizate ca sursă de energie.

Programul este unul complex, ce include 4 faze:

  • Inducția – Considerată etapa cea mai dificilă, presupune reducerea aportului de carbohidrați la cel mult 20 g / zi, timp de minim 14 zile;
  • Slăbirea – Tolerează introducerea treptată a carbohidraților (circa 5 g / zi), fără să se depășească nivelul critic care blochează slăbirea;
  • Pre-menținerea – Cantitatea de glucide poate crește cu cca 10 g / săptămână, ceea ce duce la o scădere medie săptămânală de 500 g;
  • Menținerea – Este o fază care durează pentru tot restul vieții și are ca obiectiv limitarea aportului de glucide la cel mult 90 g / zi.
dieta rina

5. Dieta Rina

Mult mai lungă decât dieta daneză (durează fix 90 de zile), din cauza principiilor de bază, a fost multă vreme destul de controversată. Practic, este vorba despre un regim disociat, care în decurs de 90 de zile impune repetarea a 4 zile diferite de dietă:

  • Ziua cu proteine – La prânz și la cină, se pot consuma proteine, în orice cantitate, provenite din carne, pește și ouă;
  • Ziua cu carbohidrați complecși – După un mic dejun pe bază de fructe, a doua parte a zile este dedicată cerealelor și legumelor;
  • Ziua cu carbohidrați simpli – Este momentul cel mai permisiv, unde sunt acceptate și glucidele (paste făinoase, dulciuri etc.);
  • Ziua cu vitamine – După ce cu o zi înainte ai abuzat de ”bunătăți”, este timpul să te dedici fructelor de sezon pline de vitamine.

Dacă dintr-un motiv sau altul, una dintre cele 5 diete faimoase prezentate îți captează interesul, studiază mai întâi care ți se potrivește. Doar așa vei reuși să eviți efectele yo-yo și să menții rezultatele multă vreme după.

 Surse:

  1. http://www.webmd.com/diet/evaluate-latest-diets,
  2. http://www.medicalnewstoday.com/articles/5847.php,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Articole recomandate

Articole recomandate