5 Superfructe de sezon care te ajută să-ți menții silueta

Cele mai vizualizate

În spatele oricărei diete de slăbire, se află câteva secrete. Regimul alimentar hipocaloric nu este doar un miraj al ”căutătorilor” de soluții rapide să scape de ”suplimente”, ci poate deveni la fel de eficace ca orice altă cură.

De luni de zile te străduiești să faci efort la sală și să te abții de la ”bunătăți”. Ba chiar ai început să mănânci mai puțin și să sari peste câte o masă. Însă la final, rezultatele se lasă îndelung așteptate.

Totuși, nu acestea sunt secretele care justifică eficacitatea unei diete de slăbire, indiferent de sezon. Poate ai ales un program alimentar nepotrivit. Sau poate că ai exclus din meniul zilnic produse care te ajută cu adevărat să te pregătești pentru proba costumului de baie.

Diete de slăbire: Superfructe de sezon

Dacă îți dorești să dai jos rapid câteva kilograme, încă nu e prea târziu. Dar ai nevoie de câteva superfructe, nelipsite din dietele de slăbire estivale, oricare le-ar fi numele:

Cireșele

Poate că sezonul cireșelor a trecut, dar poți reține sugestia noastră pentru începutul verii următoare. Prezența lor pe lista superfructelor se datorează efectului antioxidant, de folos în special pentru cine obișnuiește să se antreneze.

Consumate cu regularitate, contribuie la recuperarea musculară după efortul fizic susținut. Cu cât au o culoare mai închisă, cu atât au o putere antioxidantă superioară, utilă și în combaterea retenției de apă și în prevenirea celulitei.

În plus, fiind bogate și în beta-caroten, la fel ca toate fructele roșii, favorizează bronzarea pielii.

Pepenele galben

O altă prezență cu adevărat inspirată în dietele de slăbire din sezonul estival, este pepenele galben. Fructul numără printre beneficii acțiunea răcoritoare, diuretică, hidratantă și protectivă. Dar lista poate continua.

Facilitând procesul de ”subțiere”, este considerat (pe bună dreptate) alimentul ”rege” în regimul hipocaloric.

Deși are mai puțin de 40 de calorii la 100 grame de pulpă, pepenele galben nu duce lipsă nici de nutrienți. Substanțele nutritive ocupă o parte importantă în orice program de slăbire. vitaminele (A, B, C, E, K) și mineralele (magneziu, fosfor, calciu, fier, potasiu) se găsesc din abundență.

Pepenele verde

Asemenea tuturor reprezentantelor din familia Cucurbitaceae, pepenele verde are o compoziție majoritară alcătuită din apă (circa 92 %). Iar dacă rămâne unul dintre cele mai iubite fructe ale verii, nu este o întâmplare.

Cu optime calități diuretice, detoxifiante și hidratante, este benefic pentru sănătate, fiind nelipsit din dietele de slăbire.

Cu toate că furnizează puține calorii pe porție, facilitează senzația de sațietate și prin urmare, nu aduce kilograme în plus la siluetă. Este și foarte nutritiv, alături de apă, conținând fibre, vitamine (A, B1, B2, B3) și minerale (potasiu, fosfor, calciu, fier).

Piersicile

Piersicile reprezintă o altă categorie de fructe pentru cine caută diete de slăbire cu adevărat eficace și accesibile. Nu degeaba nutriționiștii le recomandă să fie consumate zilnic, dar numai după ce au fost spălate cu grijă, multe persoane fiind alergice la puful de pe coajă.

Încă o dată, responsabilitatea cade în seama compușilor nutritivi.

Fructe pline de ”virtuți”, conțin un mix ”prețios” de vitamine, minerale și fibre. Iar dacă ești la dietă, nu ține cont de faptul că sunt dulci. Cu zero colesterol și o cantitate infimă de calorii, nu pun deloc în pericol silueta și sănătatea.

mure - fructe care te ajuta sa-ti mentii silueta

Murele

Murele, la fel ca restul fructelor de pădure, pot fi și chiar trebuie consumate de cine urmează o cură de slăbire. Cu un gust dulce-acrișor, devin o delicatesă și pentru cei care nu au motive sau nu sunt interesați de diete.

Pe lângă că se aliază foarte bine și cu stilul de viață sănătos, sunt compatibile și cu regimurile hipocalorice. Pline de nutrienți activi, le sunt recunoscute proprietățile antibacteriene, antiinflamatoare, antitumorale, imunostimulante și anti-age.

În plus, au o acțiune detoxifiantă pentru ficat, reduc colesterolul ”rău” și favorizează tranzitul intestinal.

Reține!

Multe persoane aflate la regim renunță să mai mănânce fructe, speriate fiind de aportul de zahăr. Dar nu comite și tu aceeași eroare!

Atâta timp cât nu suferi de vreo patologie (de exemplu, diabetul zaharat) care exclude consumul de fructoză, nu ai motive de îngrijorare. Așa cum ai văzut deja, tocmai fructele de care te fereai conțin o categorie importantă de nutrienți fundamentali pentru recuperarea siluetei.

Bogate în vitamine, minerale, fibre, antioxidanți și apă, stimulează tranzitul intestinal, diureza și ”potolesc” foamea. Și ce altceva vrei mai mult de la dietele de vară?

Surse:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Articole recomandate

Articole recomandate