Semințe de in, pentru o siluetă trasă prin inel! Ce proprietăți au? Cum contribuie la slăbire?

Cele mai vizualizate

Să recurgi la semințe de in când ai slăbirea printre obiective… Asta înseamnă să te preocupe modul în care ți se descrie corpul și sănătatea…

Pot fi supranumite ”semințele sănătății”. Totul se explică prin ”avalanșa” de beneficii oferite atât în plan salutar, cât și în ce privește scăderea în greutate.

Cuprins:

Semințe de in – Valori nutriționale

Au origini egiptene, fiind cunoscute încă din cele mai ”bătrâne” timpuri. În prezent, se consumă pe întregul mapamond. Au devenit deosebit de populare printre recomandările nutriționiștilor, fiind bine primite de persoanele supraponderale.

Este vorba despre o specie de cereale Linum usitatissimum, foarte apreciate datorită conținutului ridicat de:

  • Minerale (magneziu, mangan, fosfor, potasiu etc.);
  • Carbohidrați, în special fibre vegetale;
  • Grăsimi ”bune” (acizi grași omega 3 și 6),
  • Proteine de calitate;
  • Vitamine (mai ales din grupul de B-uri).

Sunt mici… Și așa cum se poate deduce, foarte nutritive. Prin urmare, constituie un ingredient ”must”. Nu ar trebui sa lipsească din niciun regim alimentar, tocmai pentru că asigură buna funcționare a organismului sub diverse aspecte, inclusă slăbirea.

Cum spuneam, sunt mici… dar și foarte calorice (peste 500 calorii / 100 grame). Așa că nu sări peste acest aspect abuzând zilnic de o cantitate prea mare… Nu vor topi ”colăceii”, dimpotrivă… În exces, se comportă ca orice alte alimente sănătoase care îngrașă.

Semințe de in: Beneficii pentru slăbit

Cine are de gând să piardă niște kilograme (mai multe / mai puține), trăgând cu ochiul la aportul nutrițional, se poate folosi de beneficiile semințelor de in pentru slăbire.

În primul rând, odată consumate favorizează senzația de sațietate și încurajează digestia alimentelor.

Sunt sățioase

Principala ”responsabilitate” o au fibrele, prezente in proporție de circa 27 %, un procentaj care explică ”recomandările”.

Majoritatea persoanelor cu probleme reale de greutate (nu cele care se lamentează pentru că nu au măsuri de fotomodel) recunosc că mănâncă prea mult. O fac deoarece simt mereu foame și nu prea se satură cu orice bagă în gură.

Se înțelege că săturându-te mai rapid, vei consuma mai puțin la o masă și peste zi. Acest lucru echivalează cu un aport caloric inferior și, implicit, cu slăbire.

Totul a fost confirmat de studioși, care au demonstrat în ce mod semințele de in contribuie la diminuarea poftei de mâncare.

Curăță colonul

Imaginează-ți cum se transformă o bucată de carne lăsată afară din frigider. Analizeaz-o după o zi, nu după mai multe. Deja începe să se descompună, dovadă stau mirosurile, care nu mai sugerează prospețime.

Ceva similar se întâmplă și dacă rămâne blocată în intestin din cauza unei digestii lente, îngreunate de diverși factori. Poate pentru că ai avut pe aceeași farfurie carbohidrați și proteine, deși știi că asocierea este o mare eroare…

Toxinele rezultate în urma proceselor de descompunere pătrund în fluxul sanguin, răspândindu-se peste tot în corp.

Dietele dezechilibrate (asocieri alimentare incorecte, exces de carbohidrați rafinați și de grăsimi ”rele”) pot duce la o serie de manifestări deloc plăcute:

  • Balonare;
  • Indigestie;
  • Disconfort abdominal;
  • Luare în greutate.

Combat dezechilibrele hormonale

Hormonii influențează o mulțime de funcții și procese, inclusiv greutatea, în sensul că pot favoriza slăbirea sau, dimpotrivă, îngrășarea.

În primul rând, poate îți vin în minte hormonii tiroidieni, fără ca aceștia să rămână singurii vinovați.

De pildă, cortizolul (”hormonul stresului”) intensifică pofta de alimente bogate în carbohidrați. Un efect similar îl desfășoară și grelina (”hormonul foamei”), care stimulează pofta de mâncare.

De asemenea, nu sunt foarte benefice asupra siluetei nici dezechilibrele hormonale care se verifică în perioada de menopauză.

Din fericire, unele tulburări se pot rectifica suplimentând regimul alimentar de bază cu semințe de in.

seminte de in cu iaurt

Cum poți utiliza semințele de in?

La fel ca alte tipuri de semințe uleioase, sunt perfecte pentru îmbogățirea salatelor de legume, piureurilor și sucurilor de fructe, cerealelor cu lapte de la micul dejun, iaurturilor etc.

În funcție de preferințele culinare și de imaginație, le poți introduce în infinite preparate cu specific vegan / vegetarian.

Însă pentru a te bucura din plin de proprietățile lor asupra siluetei, încearcă să nu le consumi ca atare (sunt greu de digerat), ci măcinate, completate cu apă.

Dacă nu ai timp să macini zilnic 3 linguri, ocupă-te de o cantitate mai mare și păstrează-le la frigider, într-un recipient închis.

Se mai pot consuma și întregi, nu măcinate, dar numai după ce au fost puse la înmoi din seara precedentă. În această ”formă”, vin în ajutorul tranzitului intestinal.

Ca sugestie, se poate folosi doza de 1 lingură la 1 pahar cu apă. Compoziția se poate bea cu totul sau filtrată, caz în care, se consumă doar apa bogată în mucilagii.

În loc de concluzie…

Dacă printre dorințele tale se numără scăderea în greutate, ai nevoie și de semințe de in. Nu te gândi la o dietă de slăbit foarte drastică. Doar încearcă să deprinzi câteva mici obiceiuri.

Surse:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recomandate

Zincul în alimentația sănătoasă – 5 Beneficii neașteptate

Beneficiile zincului sunt multe și unele neștiute. Vorbim despre unul dintre microelementele fundamentale pentru funcționarea corectă a organelor, aparatelor și sistemelor.

Articole recomandate