Cum să slăbești repede și sănătos, fără să urmezi regimuri alimentare restrictive? Ce metode pot crește numărul caloriilor arse, fără să apelezi la antrenamente obositoare?
La prima vedere, pare imposibil, însă cu puțină voință, orice se poate.
Cum să slăbești repede?
#1: Plimbă-te în fiecare zi prin magazine!
Mersul pe jos intră în categoria exercițiilor aerobice cu impact scăzut. Este simplu de practicat la orice vârstă, până și de persoanele care nu au o legătură strânsă cu sportul. Într-o oră, se pot arde până la 140-200 de calorii. Depinde de greutatea corpului și de ritm.
Plimbă-te printre rafturile magazinelor. Relaxează-te la cât mai multe sesiuni de shopping. Vei consuma calorii fără ca măcar să-ți dai seama de efortul depus.
#2: Nu te sustrage de la activitățile casnice!
De regulă, toate treburile gospodărești sunt ”prietene” bune cu forma fizică și cu silueta. Spălarea pardoselilor și a geamurilor, gătitul (poate nu pare prea… amic), aspiratul și întinderea rufelor sunt activități ce pun în mișcare corpul. Ca urmare, favorizează consumul caloric.
În caz că nu te interesează dietele hipocalorice sau nu ai timp de ”vizite” periodice la sala de fitness, rămâne să-ți dai cât mai curând de lucru acasă.
#3: Lasă mașina acasă, du-te pe jos sau ia bicicleta!
Oricât de aproape este locul de muncă ori supermarket-ul, nu-ți vine să renunți la mașină. Însă mersul pe jos sau pe bicicletă ajută să:
- Întărești musculatura gambelor și a fesierilor;
- Îmbunătățești funcția cardiacă și respiratorie;
- Consumi calorii.
Așadar, daca nu ai de străbătut o distanță foarte mare, lasă mașina acasă. Fă câțiva pași pe jos sau ia bicicleta, iar silueta și sănătatea îți vor mulțumi.
#4: Uită de ascensor, folosește scările!
Toată lumea știe că ședințele de step aerobic contribuie la modelarea formelor corpului și la pierderea kilogramelor. Efecte similare mai au urcarea și coborârea scărilor. Totuși, din variate motive, cu toții preferăm ascensorul și să evităm orice fel de scări.
Dacă visezi să-ți recuperezi sau să-ți păstrezi silueta, renunță la micile comodități cotidiene. Este timpul să urci și să cobori pe jos scările.
- Ce fructe te ajută să îți menții greutatea?
- 5 Superfructe de sezon care te ajută să-ți menții silueta
- Băuturi detoxifiante pentru vară, care te-ajută să slăbești
#5: Înscrie-te la un curs de dans, du-te în discotecă!
Dansul reprezintă un mod interesant prin care poți spune adio adipozităților și problemelor de greutate.
Activitatea ajută la combaterea celulitei și a problemelor de circulație sanguină. Facilitează modelarea picioarelor și la subțierea circumferinței abdominale. Nu degeaba intră în topul preferințelor a numeroase persoane.
Iar dacă nu te împaci cu exercițiile la sală și nici cu dietele, poți slăbi la cursurile de dans, în club sau dansând acasă.
#6: Fă zilnic cât mai multă dragoste!
Iată-ne ajunși și la metoda de slăbit preferată în special de bărbați. Practic, este vorba despre un adevărat antrenament aerobic. La fel ca orice alt exercițiu cardio, pune în mișcare principalele grupe musculare și contribuie la creșterea rezistenței.
Când nu mai știi ce să faci pentru intensificarea metabolismului, fă dragoste. Metoda, deosebit de motivantă, oferă satisfacție suplimentară, mai ales când obiectivul este să… slăbești.
#7: Consideră somnul o prioritate!
Aparent, somnul și slăbitul sunt activități ce urmează drumuri paralele. Totuși, cine nu doarme suficient noaptea, riscă să aibă un metabolism mai leneș. Desigur, acest lucru nu înseamnă că trebuie să dormi în neștire pentru a da jos 2-3 kilograme.
Cu o medie de 6-9 ore de somn, organismul reușește să mențină în echilibru hormonii responsabili pe de o parte de senzația de foame, pe de alta, de senzația de sațietate.
#8: Nu te grăbi la masă, mestecă mai mult!
Te credem că rareori ai timp să-ți vezi în liniște de fiecare îmbucătură. Ai face însă bine să nu te mai grăbești. Sau, nu vei face decât să îngreunezi procesul de digestie și să mănânci mai mult decât ai nevoie. Tocmai pentru că simți că nu te mai saturi.
Senzația de sațietate ajunge la creier abia după circa 20 de minute. Iar mâncând lent, vei digera mai ușor alimentele și nu vei mai exagera cu porțiile.
Reține!
Dacă dorești să slăbești repede, fără să-ți periclitezi starea de sănătate, ține cont de recomandările noastre.
Nu ai mereu nevoie de diete interminabile. Nu trebuie neapărat să transpiri ore întregi la sală. Uneori, ajung câteva mici schimbări în stilul de viață, de menținut pe termen lung, concentrate pe cât mai multă mișcare.
Surse:
- http://www.webmd.com/diet/ss/slideshow-no-diet-weight-loss
- http://www.livestrong.com/article/300443-how-many-calories-do-you-burn-walking-30-minutes-to-an-hour/
- http://www.livestrong.com/article/439471-the-calories-burned-in-one-hour-of-moderate-dancing/
- http://www.livestrong.com/article/280877-about-calories-burned-during-eight-hours-of-sleep/