De ce sa nu refuzi amidonoasele? Ai nevoie de ele (si) in ziua 2 dieta Rina!

Cele mai vizualizate

Ziua 2 dieta Rina aduce in prim-plan amidonoasele, o categorie de vegetale de care multi fug, cu toate ca stilul de viata sanatos implica si prezenta lor in meniurile zilnice si saptamanale.

Alimentele bogate in amidon furnizeaza si alti nutrienti esentiali (fibre, B-uri, calciu, fier etc.). In plus, constituie o sursa serioasa de energie pe care organismul se poate baza. Atunci de ce sunt adeseori puse la zid, cu motiv sau fara?

Pentru inceput, iti vom prezenta cateva argumente in favoarea acestor vedete din ziua 2 dieta Rina.

Cuprins:

4 Beneficii pentru slabire ale alimentelor bogate in amidon

Intr-un stil de viata sanatos si intr-un regim echilibrat se gasesc de toate: si proteine, dar si grasimi, si vitamine, dar si carbohidrati complecsi. Pentru ca organismul uman are nevoie de fiecare categorie de macro si micronutrienti, doar sa nu se exagereze.

Ca si glucidele sau lipidele, oricat sunt de ”bune”, daca se abuzeaza de ele, incep sa-si arate si laturile mai putin prietenoase.

Dar nu de minusuri ne vom ocupa, ci de plusuri. Si-ti vom explica de ce sa nu intorci spatele cartofilor, pastelor, boabelor de mazare sau de linte si multor alte vegetale cu amidon:

Au un continut caloric scazut

Nu pare sa fie chiar atat de sarace in calorii… Unii chiar cred ca ingrasa. Insa comparand numarul caloriilor la 1 g (4 calorii), amidonoasele au mai putin de jumatate din caloriile furnizate de 1 g de grasimi (9 calorii).

Insa cine le consuma insa, trebuie sa aiba grija la adaosurile folosite in timpul pregatirii sau servirii. Acestea sunt ”vinovatele” care cresc de regula aportul caloric.

Ofera multe fibre alimentare

Toate varietatile integrale bogate in amidon sunt bogate si in fibre. Si ajunge sa spunem doar atat: cereale integrale si derivate sau orez brun. Nu ca lista s-ar opri aici. Toate alimentele sugerate se pot consulta in ziua de amidon a dietei Rina 90.

Despre rolul fibrelor am mai vorbit si cu alte ocazii, dar nimic nu ne opreste sa insistam pe actiunea lor in procesele digestive.

Fibre solubile

Ovazul si legumele constituie surse excelente de fibre solubile. Acestea pot fi partial digerate, intervenind daca este cazul la reducerea colesterolului din sange.

Fibre insolubile

Cerealele integrale, pastele fainoase integrale sau orezul brun contin fibre insolubile. Ele nu pot fi digerate, insa:

  • Ajuta la digestia altor nutrienti si alimente;
  • Stimuleaza peristaltismul (miscarile intestinale).

Asigura un nivel optim de energie

Vegetalele din categoria cu amidon rezistent contribuie la limitarea cresterii nivelului de glucoza sanguina (glicemie) imediat dupa o masa. In schimb, furnizeaza o cantitate optima de energie, pe lunga durata.

Pe termen lung, este esentiala mentinerea glicemiei sub control, ceea ce va proteja corpul de ”uzura”.

Ajuta la controlarea senzatiei de foame

Este unul dintre cele mai cautate beneficii. Si nu se intampla doar datorita aportului de fibre, despre care se stie cat sunt de satioase.

De fapt, amidonul rezistent actioneaza ca un stimul asupra unor hormoni responsabili de blocarea perceptiei de foame. In plus, DA, amidonoasele dau senzatia de plin si la diverse ore dupa masa.

Amidon si amidonoase, vedete in ziua 2 dieta Rina

Amidonul face parte din categoria macro a carbohidratilor. Impreuna cu zaharoza (sucroza) si lactoza, intra in grupul celor mai consumate zaharuri.

Din punct de vedere alimentar, constituie procentul majoritar in subcategoria carbohidratilor complecsi, reprezentand o parte extrem de importanta in regimul alimentar echilibrat. Nu degeaba, ziua 2 dieta Rina ii atribuie o semnificatie egala ca rang cu alti nutrienti esentiali, asa cum sunt proteinele sau vitaminele.

Ce este amidonul și ce conține?

Substanta constituie principala rezerve energetica a plantelor si se concentreaza mai ales in:

  • Seminte de cereale: grau, orez, porumb;
  • Tuberculi: cartofi, tapioca;
  • Radacini.

Nu toata lumea cunoaste detaliul, dar in stare pura, se prezinta sub formă de granule variabile ca aspect si dimensiuni in functie de plantele de origine. Amidonul poate fi comparabil cu glicogenul, prima sursă de energie înmagazinată pentru om și toate animalele.

Atâta timp cât se află la temperatura ambientului, reușește să absoarbă o mare parte din umiditate. Cu toate acestea, nu este solubil în apă.

Privit din alt punct de vedere, este vorba despre un compus organic din clasa polizaharidelor, alcătuit din 2 polimeri:

  • Amiloză (20 %) – polimer liniar;
  • Amilopectină (80 %) – polimer ramificat.

Indiferent de structura lor, cele 2 tipuri de polimeri se divizează până la stadiul de unități singulare de glucoză. Însă trebuie tratați cu enzime sau acizi. Ceva asemănător se întâmplă și în organismul uman.

Sub acțiunea enzimelor salivare, pancreatice și intestinale și cu sprijinul mediului acid din stomac, are loc ”ruptura” granulelor de amidon.

Cum are loc digestia amidonului?

Gradul de absorbtie difera, fiind conditionat de:

  • Dimensiunea granulelor (raport invers proportional);
  • Procentul de amilopectină (raport direct proporțional).

Granulele mari, puțin ramificate, rezistă în fața enzimelor digestive. Lucrurile stau exact invers în cazul granulelor mci, dar foarte ramificate. In ”traducere”, cu cat sunt mai mari aceste granule, cu atat vor avea o digestie mai anevoioasa.

Un alt factor care stabilește caracterul digerabil al amidonului constă în pregătirea termică.

Desi nu se dizolva in apa, expus la valori termice inalte (apa adusa la temperatura de 50-60°C), se transforma intr-un compus gelatinos. Granulele isi maresc volumul in apa calda, insa greutatea specifica scade. Asa se explica de ce pastele fainoase se umfla pe masura ce fierb.

Contrar, apa rece favorizeaza reorganizarea acestor molecule. Pe scurt, odata cu racirea amidonului, mecanismele digestive se ingreuneaza, formandu-se granule rezistente comparabile cu fibrele alimentare.

Bun de stiut in favoarea amidonoaselor

Amidonul joaca un rol esențial in alimentatia echilibrata si sanatoasa, întrucât constituie o parte preponderanta a carbohidraților complecși.

Insuficienta informare induce lumea in eroare si face multe persoane sa evite intentionat aceasta categorie, chiar fara sa tina neaparat un regim low-carb de talia dietei Dukan, sa spunem.

Tot insuficienta informare poate tine departe de dieta Rina multi oameni dornici sa piarda in mod sanatos niste kilograme. Vorbim despre un program bine structurat, care:

  • Nu face rabat nici de la dulciuri, nici de la anumiti nutrienti.
  • Se bazeaza pe principii sanatoase;
  • Nu combina nutrientii (fiecare categorie are alocata o-ntreaga zi).
  • Incurajeaza grupuri alimentare de care alte diete nici nu vor sa stie.

Asadar, ca esti sau nu la dieta, ca e vorba chiar despre regimul Rina, ca vrei ori nu sa slabesti, vrei sa tai amidonoasele?

Mai gandeste-te. Nu e cea mai buna idee, dimpotriva…

Surse:

  1. https://en.wikipedia.org/wiki/Starch
  2. https://www.nidirect.gov.uk/articles/starchy-foods-0
  3. https://www.muscleandfitness.com/muscle-fitness-hers/hers-nutrition/5-benefits-starchy-foods-and-how-eat-them/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Articole recomandate

Articole recomandate